Ce se întâmplă cu bazinul de înot de la Focșani, la mai bine de o săptămână după ce a fost inaugurat de Dragnea și Oprișan: Sperăm ca procedurile să fie gata în prima parte a lunii viitoare

Ce se întâmplă cu bazinul de înot de la Focșani, la mai bine de o săptămână după ce a fost inaugurat de Dragnea și Oprișan: Sperăm ca procedurile să fie gata în prima parte a lunii viitoare
Publicat: 04/04/2018, 12:27
Actualizat: 25/03/2019, 21:08

Bazinul de înot și polo a fost inaugurat cu fast, iar la ceremonii a fost invitat Liviu Dragnea. Autoritățile au spus atunci că investiția reprezintă primul bazin de polo acoperit din județul Vrancea și singurul bazin olimpic de acest tip din toată zona Moldovei care corespunde normelor impuse de federațiile române de natație și polo.

„Sunt mândru și bucuros să inaugurăm astăzi (n.r. 29 martie), la Focșani, o investiție ce reprezintă o premieră pentru județul nostru și chiar pentru zona Moldovei: bazinul olimpic de înot și polo. Astăzi ne aflăm în fața îndeplinirii unui vis, pe care am dorit cu ardoare să îl realizăm pentru vrânceni, pentru copii și pentru tineri”, a spus președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, la inaugurarea bazinului.

Deși a trecut o săptămână de la inaugurare, bazinul din Focșani nu este deschis pentru public. Complexul nu are angajați și regulament de funcționare și ar putea fi folosit de vrânceni cel mai devreme în luna mai.

„Este în lucru un regulament de funcționare care va cuprinde toate condițiile de acces precum tarifele, programul. Acest regulament va fi supus dezbaterii publice, va fi pe site-ul Consiliului Județean Vrancea, apoi va fi supus aprobării plenului consiliului. Sperăm ca procedurile să fie gata în prima parte a lunii viitoare. De asemenea, încă nu sunt făcute angajări. Este vorba despre 13 posturi cu normă întreagă și 6 posturi cu jumătate de normă. Este nevoie de instructori, muncitori, personal de întreținere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CJ Vrancea, Mihaela Gârleanu.

Discuții sunt și despre denumirea și titulatura complexului sportiv. În ședința de marți, consilierii județeni nu au reușit să se înțeleagă asupra numelui pe care îl va purta bazinul, iar din titulatura inițială a dispărut cuvântul olimpic. În ședința Consiliului Județean Vrancea a fost adoptată titulatura „bazin de înot didactic – baza sportivă”.

Construcția a fost realizată de Compania Națională de Investiții, în cadrul programului „Bazine de Înot”, cu finanțare de la Guvern, iar lucrările au demarat în decembrie 2015 și s-au încheiat la începutul acestui an. Bugetul alocat investiției a fost 32 milioane de lei. Potrivit datelor oficiale, complexul este construit pe un teren în suprafață de 13.601 metri pătrați, care cuprinde clădirea propriu-zisă și o curte de acces, cu locuri de parcare. Suprafața desfășurată a investiției este de 5.988 metri pătrați, iar suprafața construită este de 3.380 metri pătrați. În interior există un bazin pentru polo cu o suprafață de 833 de metri pătrați, cu o adâncime de 2.30 m și un bazin didactic de agrement de 312 metri pătrați, cu o adâncime variabilă, între 1.20 m și 1.80 m.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
România va avea încă un Drum Expres. Conexiune rapidă între două mari orașe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×